Trailerul oficial al serialului „1923”, cu Harrison Ford și Helen Mirren în rolurile principale, a fost lansat

Trailerul oficial al serialului „1923”, cu Harrison Ford și Helen Mirren în rolurile principale, a fost lansat
Publicat: 28/11/2022, 15:27

Trailerul oficial al serialului „1923”, cel de-al doilea prequel „Yellowstone”, a fost lansat.

Trailerul, care îi are pe Helen Mirren și pe Harrison Ford în rolurile Cara și Jacon Dutton, începe cu o imagine în care Mirren este abordat de personajul Donald Whitfield al lui Timothy Dalton, care anunță că s-a mutat în ferma de lângă a lor.

„Ei bine, acesta este Yellowstone și nu aveți niciun drept aici”, spune. La scurt timp după, Ford se apropie de șeriful orașului pentru a începe un război cu Whitfield, care s-a asociat cu Banner Creighton, jucat de Jerome Flynn („Game of Thrones”). Mai târziu în videoclip, Mirren îl amenință pe Flynn, spunând: „Bărbații ucid repede – cu un glonț sau cu un laț – dar lupta ta este cu mine, iar eu ucid mult mai încet”.

Pe parcursul întregului clip de un minut și jumătate, Helen Mirren și Harrison Ford își apără cu înverșunare casa de Whitfield, care vrea să dețină întreaga vale. „Îmi ataci familia, va fi ultimul lucru pe care îl faci”, spune Ford.

Potrivit Paramount+, „1923” va introduce o nouă generație a familiei Dutton care sunt conduși de patriarhul Ford și de personajul lui Mirren. Acesta va explora începutul secolului al XX-lea când pandemiile, seceta istorică, sfârșitul prohibiției și marea criză economică ce afectează zona și pe duttonii care numesc locul „acasă”.

Serialul marchează primul rol major de televiziune pentru starul „Indiana Jones” și „Star Wars”, dar nu și pentru Mirren, ale cărei credite TV anterioare includ „Prime Suspect” și „Catherine the Great”, de la HBO.

Prequelul „Yellowstone” semnat de Taylor Sheridan îi mai are în distribuție pe Darren Mann („Animal Kingdom”), Michelle Randolph („A Snow White Christmas”), James Badge Dale („Hightown”), Marley Shelton („Scream”), Brian Geraghty („Big Sky”) și Aminah Nieves („Blueberry”).

„1923” va avea premiera simultan pe Paramount Network și pe Paramount+ pe 18 decembrie.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI:

George Clooney a fost plătit cu doar 3 dolari pentru unul dintre filmele sale de succes. Despre ce lungmetraj este vorba

Brad Pitt lansează o linie de cosmetice antirid, pe bază de deșeuri vegetale

Monica Bellucci, în 5 roluri cult

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Mircea Geoană nici nu și-a depus candidatura, dar caraghiosul grăsuț a intrat în scenă. Penibilul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Brigitte Macron, secretul unei siluete de invidiat la 71 de ani. Ce alimente consumă Prima...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
El este afaceristul român care s-a stins din viață în timp ce repara o mașină....
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Decizie cruntă pentru Elena Udrea. Se întâmplă chiar în luna iunie
Licitație inedită. Cât valorează semnătura lui Messi pe un simplu șervețel
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
×